Pages

ULTIMA ORA!

luni, 19 octombrie 2015

Rezultate Liga a V a,Etapa 8

Liga a V-a

Voinţa Sătmărel – AS Ghenci 6-4
Olimpia Căuaş – Prietenia Crucişor 2-1
Înfrăţirea Tarna Mare – Cetate Ardud – neprogramat
Chesi Hodod – FC Certeze
Victoria Tiream – Crasna Craidorolţ 2-1
Dacia Supur – Gloria Moftinu Mare 3-1
Unirea Bercu – Platanul Marna 0-1
Speranţa Halmeu – Recolta II Dorolţ 5-1
Egri Sasok Agriş a stat

Echipele favorite s-au impus în Liga a IV-a Elite

În etapa a 9-a la fotbal
Sâmbătă şi duminică s-au desfăşurat meciurile etapei a 9-a din Liga a IV-a Elite. Vremea cu ploaie, mohorâtă, a adus o nouă amânare a Luceafărului Decebal, echipă care trebuia să joace la Vetiş. Dar întâlnirea dintre cele două formaţii va fi reprogramată ulterior, cel mai probabil săptămâna viitoare.
Altfel, liderul Recolta Dorolţ rămâne pe prima poziţie fiind singura echipă neînvinsă în actual sezon. Pe terenul din Dara a primit duminică vizita Sportului Botiz. Un meci echilibrat la care s-a înregistrat şi o prezenţă numeroasă din partea suporterilor. Recolta a câştigat cu 2-1 chiar dacă Botizul a condus cu 1-0 la pauză.
Crasna Moftinu Mic a făcut un salt de două poziţii în clasament după ce a învins “lanterna roşie” cu 5-2. Ştiinţa Beltiug rămâne singura echipă care nu a câştigat niciun punct după 9 meciuri. Talna Oraşu Nou nu a întâmpinat probleme cu Victoria Carei şi s-a impus categoric cu 5-0. Dar la pauză scorul era 0-0, apoi Talna a marcat prin Cozma (min. 51, 82), Ghiriti (min. 60) şi Homorozan (min. 88). Cele mai multe goluri s-au înscris la Doba între Voinţa din localitate şi Cetate Ardud. S-a terminat 4-4, la pauză scorul fiind 1-0 pentru gazde. Someşul Oar s-a chinuit la Unirea Tăşnad, dar într-un final a câştigat cu 1-0 graţie reuşitei lui Ionel Potra (min. 38).
Lupta rămâne strânsă în vârful clasamentului, după această etapă. Sunt echipe cu meciuri restante, iar două dintre ele se vor juca miercuri. Este vorba de Decebal – Doba (etapa a 8-a) şi Oar – Oraşu Nou (etapa a 6-a).
Urmează etapa a 10-a cu meciuri dezechilibrate dacă privim clasamentul general. Aşteptăm cu interes etapa a 11-a, de peste două săptămâni, în care avem două meciuri puternice între primele patru clasate. Este vorba de Oraşu Nou – Dorolţ şi Oar – Decebal.
Rezultate, clasament şi etapa viitoare:
• Dorolţ – Botiz 2-1
• Beltiug – Moftinu Mic 2-5
• Oraşu Nou – Carei 5-0
• Doba – Ardud 4-4
• Tăşnad – Oar 0-1
• Vetiş – Decebal amânat
Micula a stat.
Picture 3

Etapa a 10-a: Micula – Botiz, Dorolţ – Beltiug, Moftinu Mic – Oraşu Nou, Carei – Doba, Ardud – Vetiş, Decebal – Tăşnad, Oar stă.
SURSA:informatia-zilei.ro

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Olimpia- Mioveni 0-1. Buhăescu dă lovitura în minutul 86!

Dacă sezonul trecut Olimpia nu reușea să câștige niciun meci pe terenul adversarelor, acum lucrurile par a se fi schimbat radical.
Galben-albaștrii au obținut șapte puncte din 11 în deplasare și par a avea mari probleme în a se impune în fața propriilor fani.
Și astăzi Olimpia a suferit acasă și a pierdut, la fel ca și cu UTA, pe final. CS Mioveni a dat lovitura la Satu Mare prin fostul golgheter al seriei, Buhăescu în minutul 86 și a plecat acasă și cu toate punctele și cu garanția că Claudiu Niculescu va rămâne pe banca tehnică!
Fără Munteanu, suspendat și Chivari plecat la lotul național, Tibi Csik s-a văzut obligat să improvizeze. L-a retras fundaș dreapta pe Takacs iar la mijloc a mers pe mâna puștilor Ciul, Lukacs și Rus. Preocupați mai mult să închidă jocul și să nu greșească, elevii lui Csik au avut o primă repriză modestă. Fără șut spre poartă sau vreo ocazie în careul advers… E drept că nici băieții lui ClauGol nu au impresionat, Ayza și Năstăsie fiind bine anihilați.
Partea a doua aduce ceva mai mult fotbal iar cei 5-600 de spectatori încep să se dezmorțească după ocaziile lui Năstăsie ( min 47 și 53) și Gălan (50). Lukacs are primul șut pe spațiul porții argeșene în minutul 58 iar apoi Boștină ratează o ocazie rarisimă în minutul 61. Faur centrează la 6m iar Boștină nejenat trimite slab cu capul pe lângă poarta goală!
Gălan înscrie un gol…turcesc în minutul 63 pentru ca Nilă să rateze din 2m la o centrare a lui Ayza…
E și minutul în care Nilă e schimbat cu Buhăescu. Peste două minute juniorul Ciul are o execuție superbă, cap din 10 m doar că Popescu respinge cu greu în lateral…
Se joacă pe contre și în loc de 1-0 pentru Olimpia, cu patru minute înaintea finalului avea să fie 1-0 dar pentru Mioveni. Ayza a pătruns pe dreapta, fundașii noștri strâng la prima bară și-l uită liber pe Buhaescu la 4m. Iar fostul golgheter de la Reșița nu iartă și înscrie cu capul din centrarea căpitanului Ayza.
Intră la Olimpia și Roatiș dar fără rezultat pe tabelă…Ayza mai ratează o ocazie pe contraatac în minutul 90 în vreme ce Boștină trimite mult peste un vole de la 16 m, în prelungiri.
Dezamăgire în tribune, capete plecate în tabăra Olimpiei și o undă de regret că ai noștri pierd din neatenție , la fel ca și cu UTA , pe final (măcar) un punct.
Urmează două deplasări, la Pâncota și Râmnicu Vâlcea din care sperăm ca elevii lui Csik să se întoarcă cu puncte…
OLIMPIA- BĂICAN- TAKACS, HEIL, TĂTARU, IUHAS- CIUL, VILLAND( 73 SELAGEA), RUS, LUKACS ( 68 BURA)-FAUR ( 87 ROATIȘ) ,BOȘTINĂ.-Antrenor Tibi Csik.
CS MIOVENI- Popescu – Torişte, Ali Tolmbaye, Bogdan Stoica, Edi Stoica – Mîrzeanu , Galan , Ayza  – Alin Popa , Năstăsie, Florescu. Antrenor: Claudiu Niculescu
Sursa:satumaresport.ro

vineri, 9 octombrie 2015

Fotbal. Liga a V-a. Programul și oficialii delegați la meciurile din judet!

La meciurile din Liga a V-a, etapa a VI-a (11.10.2015) au fost delegați următorii arbitri și observatori:

Duminică, 11 octombrie:
• AS Ghenci - Victoria Tiream (ora 15:00)

Arbitri: Szilagyi Bertalan, Griszhaber Șerban, Hasna Mihail
Observator: Meninger Gavril
• Crasna Craidorolț - Unirea Bercu (ora 15:00)
Arbitri: Chiorean George, Miron Ciprian, Baracsi David
Observator: Toth Arpad
• Platanul Marna - Dacia Supur (ora 15:00)
Arbitri: Ciocoi Marian, Mihali Bogdan, Borca Teodor
Observator: Brudasca Bogdan
• FC Certeze - Olimpia Căuaş (ora 15:00)
Arbitri: Neichi Sergiu, Costea Dănuț, Cereteu Tudor
Observator: Foitos Radu
• AS CS Cetate Ardud II - Voința Sătmărel (ora 15:00)
Arbitri: Kovacs Attila, Câmpan Mircea, Călăman George
Observator: Kegyes Adalbert
• Recolta Dorolț II - Egri Sasok Agriş (ora 15:00)
Arbitri: Bogdan Răzvan, Mihali Bogdan, Tăbăcaru Sebastian
Observator: Schwarcz Oscar
• Gloria Moftinu Mare - Speranța Halmeu (ora 15:00)
Arbitri: Lupcsa Zsolt, Sucs Nicolas, Deac Vlad
Observator: Halici Eugen
• Prietenia Crucişor - Înfrățirea Tarna Mare, neprogramat
• Chesi Hodod, stă

joi, 8 octombrie 2015

Fotbal. Cupa României: Rezultatele înregistrate în meciurile jucate astăzi!Recolta Dorolț II 15 - 0 Voința Sătmărel!

Astăzi s-au jucat ultimele meciuri programate în primul tur al Cupei României - faza județeană în care s-au marcat 51 de goluri, în meciul de la Craidorolț marcându-se cele mai multe, 10.
Viitorul Lucăceni, Frohlich Foieni și Recolta Sanislău sunt echipele care au câștigat în deplasare, celelalte meciuri fiind câștigate de echipele gazdă.
Cel mai echilibrat meci s-a jucat la Ciumești unde gazdele au reușit să câștige cu 2-1, la pauză scorul fiind egal,1-1, iar cea mai categorică victorie s-a înregistrat la Craidorolț unde Recolta Sanislău a câștigat cu scorul de 8-2.
Echipele câștigătoare se vor întâlni în turul II, miercuri, 14 octombrie, tot de la ora 15,30.

Rezultatele înregistrate astăzi:
• Speranța Halmeu 4 - 1 FC Certeze
• Olimpia Căuaș 4 - 2 Victoria Tiream
• AS Ghenci 2 - 4 Viitorul Lucăceni
• Dacia Supur 4 - 1 Chesi Hodod
• Gloria Moftinu Mare 2 - 7 Frohlich Foieni
• Schamagosch Ciumești 2 - 1 Unirea Pișcolt (ora 16:00)
• Crasna Craidorolț 2 - 8 Recolta Sanislău
• AS CS Cetate Ardud II 7 - 0 Voința Babța 

Rezultatele înregistrate ieri:
• Unirea Bercu 0 – 3 Voința Lazuri 
 Recolta Dorolț II 15 - 0 Voința Sătmărel
• Prietenia Crucișor 5 - 3 Someșul Cărășeu (0-0 la pauză, 2-2 după 90 min.)
• Egri Sasok Agriș 4 - 2 Venus Dumbrava
• Dari Lipău 4 - 1 Viile Satu Mare (1-0 la pauză, 1-1 după 90 min.)
• Platanul Marna 6 - 3 Olimpia Domănești
Sursa;sportulsatmarean.ro

miercuri, 7 octombrie 2015

Cinci meciuri omologate la masa verde de Comisia de Disciplină AJF Satu Mare

Dintre care trei din Liga a IV-a Elite
Comisia de Disciplină a AJF Satu Mare a avut mult de muncă la ședința din 6 octombrie, după meciurile de la sfârșitul săptămânii trecute și nu numai. Avem parte de mulți jucători suspendați dar și cinci meciuri omologate la masa verde, printre care trei din Liga a IV-a Elite.

Turul Micula a câștigat pe teren cu 5-4 cu Moftinu Mic, însă oaspeții câștigă la masa verde deoarece echipa gazdă a folosit un jucător aflat în stare de suspendare. Portarul de la Moftinu Mic, Liviu Ivasuc, va sta o etapă pentru cartonașul roșu primit pe teren.
Pentru că a folosit un jucător sub o altă identitate, Știința Beltiug pierde cu 3-0 meciul cu Cetate Ardud. Rămânem la Elite și ne întoarcem la prima etapă. Voința Doba câștigă la masa verde meciul jucat la Botiz pentru că gazdele au mizat pe un jucător care era legitimat la o altă echipă.
Alte meciuri decise la masa verde:
• Hodod – Căuaș: suspendarea jucătorului Andrei Farcaș (Căuaș) pentru o etapă și amendă 45 lei. Omologarea rezultatului 3-0 în favoarea echipei Hodod (echipa din Căuaș a părăsit terenul de joc în mod nejustificat) și amendă 100 lei pentru echipa din Căuaș. Brigada de arbitri de la acest meci este trimisă la Comisia de arbitri din cadrul AJF Satu Mare;
• Ciumeşti – Cămin: omologarea rezultatului 3-0 în favoarea echipei Cămin (arbitrul jocului a fost bruscat de un jucător de la Ciumeşti) și amendă 200 lei pentru echipa Ciumeşti.
După meciul Botiz – Carei, jucătorul Miklos Aranyos (Botiz) a fost suspendat două etape, la fel și Raul Borlan (Carei), iar Robert Taar va sta un singur meci. Se acordă un ultim avertisment echipei din Botiz pentru intrarea spectatorilor în incinta terenului de joc și amendă 400 lei.
Legat de Vetiș – Botiz, președintele echipei, Nicolae Chirilă este invitat la ședința din 13 octombrie pentru clarificarea contestației depus.
O fostă campioană a județului, Someșul Cărășeu, nu va fi programată la jocuri până nu va achita baremurile de arbitraj și observare de la meciul Cărășeu – Viile Satu Mare.
Alte decizii ale Comisiei de Disciplină AJF:
• Doba – Oar: suspendarea jucătorului Lorenzo Rostas (Doba) pentru 4 etape și amendă 65 lei;
• Odoreu – Apa: suspendarea jucătorului Vlăduț Duca (Apa) pentru 2 etape și amendă 75 lei;
• Domănești – Babța: suspendarea jucătorului Cosmin Băbțan (Babța) pentru o etapă și amendă 20 lei;
• Păulești – Lipău: suspendarea jucătorului Tamas Balog (Păulești) pentru 2 etape și amendă 75 lei. Suspendarea jucătorului Gabriel Coteț (Lipău) pentru 2 etape și amendă 75 lei;
• Medieșu Aurit – Dumbrava: suspendarea jucătorului Vlad Hodasz (Dumbrava) pentru o etapă și amendă 20 lei;
• Porumbești – Livada: suspendarea jucătorului Cosmin Pastor (Livada) pentru 2 etape și amendă 75 lei;
• Halmeu – Marna: suspendarea jucătorului Ștefan Fuzi (Marna) pentru 2 etape și amendă 75 lei.

VICTORIE MARE PE CLUJ ARENA! U Cluj Napoca-Olimpia 1-2. Băican a apărat un penalty in min 70!

galerie3
Olimpia a obținut o victorie mare în această seară pe Cluj Arena.
Elevii lui Csik au învins retrogradata din Liga 1, U Cluj Napoca cu 2-1 într-un meci în care Băican a apărat și un penalty în minutul 70.
Olimpia a început perfect meciul și la primul corner al meciului ,în minutul 3, Takacs centrează perfect și Heil înscrie pentru 1-0!!!
Studenții par încremeniți, au posesie dar nu atacă periculos poarta lui Băican.Iar istoria se repetă în minutul 18. Din nou corner, tot fostul jucător de la U, Rareș Takacs centrează și , tot un fundaș central,  Ionuț Tătaru înscrie din apropiere pentru 2-0!!!
Galeria șepcilor roșii dă semnalul revenirii și elevii lui Marius  Popescu se trezesc încet la viață.Greu are prima ocazie a gazdelor în minutul 28 iar posesia până la pauză e zdrobitoare în favoarea studenților 64-36 %!!!
La reluare jocul se schimbă radical…U Cluj prinde viață, putere și viteză…Iar în minutul 47 după o fază superbă de atac , Greu reduce din diferență 1-2!
Ocaziile curg la poarta lui Băican, doar că portarul adus de la FC Zalău e de netrecut și , pe rând ,Ursu și Greu irosesc ocazii rarisime de egalare.
În minutul 70 avem și momentul psihologic al jocului. Centralul dă penalty pentru U Cluj pentru un henț în careu. Ursu execută slab și Băican salvează din nou…
Din acest moment studenții își pierd din luciditate, continuă să atace ,dar fazele lor nu mai sunt la fel de periculoase.
Ai noștri trag de rezultat și spre bucuria celor peste 50 de fani veniți de la Satu Mare, reușesc să obțină toate punctele pe Cluj Arena…
galerie2
2-1 și Olimpia urcă pentru moment pe locul 3 în serie cu 11 puncte.Sâmbătă urmează meciul cu CS Mioveni de la Satu Mare. De la ora 11.
Filmul meciului:
„U” Cluj – Olimpia Satu Mare 1-2
galerie4
* Min. 70 – Penalty pentru U Cluj! Un fundaş advers a comis henţ în careu! URSU execută prost în dreapta stânga portarului!
* Min. 64 – „Studenţii” sunt dezlănţuiţi în partea a doua! Ursu ratează incredibil din 7-8 metri!
* Min. 62 – OCAZIE IMENSĂ „U” Cluj! Răzvan Greu a bătut perfect un corner, iar Octavian Ursu a reluat cu capul din 8 metri, însă Băican a respins cu un ultimul efort!
* Min. 47 – GOL U CLUJ! Combinaţie superbă în jumătatea adversă! Ursu îl deschide perfect pe Greu în careu, iar acesta nu mai ratează ţinta!
* Schimbare „U” Cluj: Intră COCINĂ, iese Popescu jr.
PAUZĂ!
*Min. 28 – OCAZIE „U”! Răzvan Greu a scăpat vertiacal spre poartă, însă şutul acestuia nu a prins cadrul porţii!
*Min. 25 – Peluza Şepcile Roşii, solidară cu fostul căpitan emblematic al lui Dinamo, Cătălin Hâldan: „Cătălin Hâldan înseamnă Dinamo”! Bannerul a fost afişat apoi în peluză!
*Min. 18 – GOL OLIMPIA 0-2! Fază aproape identică a oaspeţilor! Acelaşi Rareş Takacs a centrat din nou din corner de pe drepta, mingea a ajuns la Ionuţ Tătaru, care a marcat cu şansă din careul mic!
* Min. 8 – Galben pentru Muntean (Olimpia)
*Min. 4 – GOL OLIMPIA 0-1! Ex-clujeanul Takacs a centrat perfect din corner pentruValter HEIL, care a reluat cu capul din 8 metri!
*În această seară sunt prezenţi circa 1500 de spectatori pe Arena Clujului. De la Satu Mare s-a deplasat o galerie de circa 50 de persoane
galerie1
A început partida!
*Alb-negrii nu pot conta pe decarul Andreas Calcan, care a fost eliminat în ultimul minut la Mioveni
*Rares Takacs, fost mijlocaş al Universităţii, pus pe liber în sezonul trecut, e titular în echipa antrenată de Tibi Csik.
UPDATE. Echipele de start
„U” Cluj: Niczuly (cpt.) – Butean, Cordoş, R. Crişan, Hâmpea – Cândea, Boboc – Popescu jr., R. Greu, Ursu – Schieb. Antrenor: Marius Popescu.
Rezerve: Ţircrea – Mutu, Tarcea, Cocină, Molnar Peter, C. Popescu, Robert Keresztes
Olimpia: Băican – Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas (cpt.) – Robert Villand, D. Chivari, R Takacs, Selagea – Bura, A. Boştină. Antrenor: Tibi Csik
Sursa:satumaresport.ro

luni, 5 octombrie 2015

Rezultate Liga 5-a etapa a 6-a!

Iată rezultatele: 
Voinţa Sătmărel – Prietenia Crucişor 2-1
Chesi Hodod – Olimpia Căuaş 1-0 (într. min.37)
Victoria Tiream – Cetate 2 Ardud 2-1
Dacia Supur – Crasna Craidorolţ 3-0
Unirea Bercu – AS Ghenci 3-2
Speranţa Halmeu – Platanul Marna 7-2
Vulturii Agriş – Gloria Moftinu Mare 2-0
FC Certeze şi Recolta II Dorolţ au stat
Clasament:
#Nume echipaMVEIGPA
1Speranța Halmeu650138-1015p+6
2Egri Sasok Agriş540127-612p+3
3FC Certeze540116-1212p+3
4Olimpia Căuaş430110-49p+3
5Voinţa Sătmărel530210-149p0
6AS Ghenci530211-179p0
7Chesi Hodod421114-47p+4
8Recolta Dorolț II521217-97p+1
9AS CS Cetate Ardud II420213-66p0
10Prietenia Crucişor520311-136p0
11Unirea Bercu520314-186p-3
12Gloria Moftinu Mare51134-104p-5
13Platanul Marna51139-244p-5
14Dacia Supur51049-123p-3
15Victoria Tiream51046-183p-3
16Crasna Craidorolţ51045-373p-3

duminică, 4 octombrie 2015

Oar şi Decebal se apropie de Dorolţ. Rezultate complete în ”Elite”

Sâmbătă şi duminică am avut meciurile etapei a 7-a din Liga a IV-a ”Elite”. S-a înscris din nou mult, iar surprize nu s-au prea înregistrat.
Turul Micula a înregistrat cea mai categorică victorie, cu ”lanterna roşie”. În derby-ul etapei, Luceafărul Decebal s-a impus cu scorul de 5-3 la Oraşu Nou cu Talna. Dar iată rezultatele din etapa a 7-a:
Sâmbătă, 3 octombrie
– Viitorul Vetiş – Unirea Tăşnad 1-1
– Ştiinţa Beltiug – Cetate Ardud 4-1
Duminică, 4 octombrie
– Voinţa Doba – Someşul Oar 1-2
– Talna Oraşu Nou – Luceafărul Decebal 3-5
– Sportul Botiz – Victoria Carei 3-3
– Turul Micula – Crasna Moftinu Mic 5-2
– Recolta Dorolţ a stat.
Clasament: 1. Dorolţ – 16p, 2. Oar – 13p, 3. Decebal – 12p, 4. Tăşnad – 10p, 5. Botiz – 10p.
Miercuri se vor juca două meciuri restante: Talna Oraşu Nou – Unirea Tăşnad şi Sportul Botiz – Luceafărul Decebal.
Sursa:informatia-zilei.ro

AJF ul trece la ora de toamnă. În octombrie meciurile încep la ora 15!

În luna octombrie meciurile de juniori vor începe la ora 13,00 iar meciurile de seniori la ora 15,00.
Acesta e comunicatul trimis de AJF Satu Mare iar de sâmbătă iubitorii fotbalului sătmărean trebuie să-și refacă programul de week end în funcție de noua oră de start a meciurilor.
În Liga a 4 a de elită avem duminică derby-ul Orașu Nou- Decebal.
Cu siguranţă derby-ul etapei a şaptea din Liga a IV-a Elite este cel de la Oraşu Nou. Talna din localitate întâlneşte duminică de la ora 15.00 Luceafărul Decebal.
Un meci din care sezonul trecut au ieşit scântei, atunci arbitrul întâlnirii fiind bruscat.
Revenind la cele două combatante, Talna nu a jucat un meci oficial de o lună de zile, dar elevii lui Homorozan s-au antrenat în această perioadă şi au avut şi un joc amical.
De cealaltă parte, Decebalul lui Cosmin Iuhas nu traversează cea mai bună perioadă. Aici ne referim la faptul că infirmeria este plină. Atacanţii Nagy, Ţineghe, Lihet sunt indisponibili, la fel şi Silaghi, care a făcut entorsă după meciul cu Beltiug. O veste bună pentru Luceafărul o reprezintă faptul că Iuhas va putea da indicaţii din teren, primind înştiinţarea AJF-ului cum că suspendarea a fost ispăşită. “Mergem la victorie chiar şi aşa. Vrem să fim din nou surpriza campionatului“, a completat managerul Iuhas.
De cealaltă parte, Lucian Homorozan, antrenorul jucător de la Oraşu Nou are tot lotul la dispoziţie şi spune că băieţii sunt pregătiţi pentru acest duel.
“E greu să îi ţi în priză după atâta pauză. Dar ne-am antrenat bine şi sper într-un rezultat bun“, ne-a spus Homorozan.
Partida va fi arbitrată de Paul Unimătean din Zalău!
Programul etapei:
Crasna Moftinu Mic
FCM Victoria 2008 Carei
AS CS Cetate 2010 Ardud
Luceafărul Decebal
CS Someşul Oar
Unirea 08 Tăşnad

Egali cu Liga 1! Olimpia a remizat 0-0 cu medieşenii de la Gaz Metan

FC Olimpia a fost foarte aproape să producă, vineri, în ultimul minut, surpriza etapei a şasea şi să învingă Gaz Metan la Satu Mare, o echipă cu pretenţii de promovare în primul eşalon.
S-a terminat 0-0, un rezultat echitabil, din cele spuse de cei doi antrenori, Tiberiu Csik şi Ion Balaur, dar cu două reprize diametral opuse. Dacă primul mitan a aparţinut oaspeţilor, în cel de-al doilea Olimpia putea încheia conturile, doar neşansa a făcut ca tabela să rămână nemodificată.
Cu un lot care nu mai are nevoie de prezentări, medieşenii au replicat rapid prin Llullaku blocat excelent de Băican în minutul 8 şi Muntean (min. 16) cu un şut în plasa laterală a porţii Olimpiei.
Prima şansă a galben-albaştrilor a venit în minutul 37, când Takacs, care a făcut cel mai bun meci de la sosirea sa la Satu Mare, nu a profitat de faza creată de Faur.
Iar în minutul 41 puteam asista la un gol de generic, pe respingere, căpitanul Olimpiei, Iuhas, a trimis de la 35 de metri, dar Greab a scos inextremis de sub bară un gol ca şi făcut.
La revenirea de la cabine, băieţii lui Csik au băut parcă “apă vie“, iar Villand are prima şansă după doar trei minute. Scapă spre poarta oaspete, intră în careu, dar este blocat în momentul şutului de fundaşul Abrudan, care se repliase. Apoi, în doar trei minute, Faur şutează în blocaj în urma unui corner, iar Takacs are o şansă imensă, dar Greab e din nou la post şi reuşeşte să intervină decisiv.
După lovitura de cap a lui Llullaku, noul intrat în tabăra Olimpiei, Bura iroseşte şansa în minutul 58 după o fază excelentă lucrată pe dreapta de Dumitru Muntean.
Vine minutul 63 când acelaşi Bura s-a trezit singur cu mingea la şase metri de poarta găzarilor, dar parcă s-a speriat şi a alunecat în momentul execuţiei. O repriză secundă mult mai spectaculoasă, pe placul celor aproape 1000 de spectatori prezenţi la meci.
Dominaţia Olimpiei a continuat, iar în cele cinci minute de prelungiri, ambele combatande se puteau impune. Mai întâi rezerva Figliomenii şutează în blocaj, iar oaspeţii cer penalty, la un presupus henţ în suprafaţa de pedeapsă, iar apoi Faur semnează ultima mare ocazie a meciului, când de la patru metri trimite pe lângă.
S-a terminat 0-0, iar Olimpia va întâlni marţi, de la ora 19.00, în direct la Digisport 4, pe Cluj Arena, Universitatea din localitate.
Olimpia: Băican – Muntean, Tătaru, Heil, Iuhas, Chivari, Villand, Takacs (77 Rus), Lukacs (46 Bura), Selagea (79 Boştină).
Mediaş: Greab – Creţu, Muth, Abrudan, Stancu, Bic, Băjenaru, Petre (71 Romeo), Munteanu (60 Figliomeni), Olaru, Llullaku (81 de Oliveira).
Declaraţiile antrenorilor: “Un egal e rezultatul normal“
Ion Balaur, antrenorul medieşenilor s-a arătat nemulţumit de prestanţa unor anumiţi jucători: “Am făcut un joc modest, fiecare dintre cele două echipe adjudecându-şi câte o repriză. Partea a doua a fost dominată de gazde, dar eu spun că un rezultat de egalitate este cel normal. Olimpia a jucat curajos, determinat, ceea ce nouă ne-a cam lipsit. Olimpia are curaj, prinde jocuri bune şi e imprevizibilă. Are şi plusuri şi minusuri“.
Antrenorul Olimpiei, Tibi Csik a fost mulţumit de acest rezultat şi a transmis condoleanţe familiei Buzaş: “În primul rând doresc să transmit condoleanţe familiei Buzaş, pentru că mi-a fost atât conducător cât şi tată de suflet. Vreau să felicit băieţii. Dacă aveam puţin noroc puteam chiar să câştigăm. Am profitat de spaţiile lăsate de fundaşi şi ne-am creat acele ocazii mari“.
La conferinţa de presă de după joc a venit şi portarul Olimpiei Băican. “Am avut emoţii pentru că venim după rezultate nu tocmai bine şi ne doream să demonstrăm că alta e valoarea Olimpiei. A doua repriză ne-a aparţinut, iar pentru mine Gaz Metan Mediaş este un capitol închis, marţi jucăm din nou, la Cluj. Pentru noi poate fi o problemă nocturna, mai ales cei care nu au mai jucat pe lumină artificială“, a completat Băican.
Sursa:satumaresport.ro

duminică, 13 septembrie 2015

Salvarea vine tot de la ”bătrânul ”Kirner! Oar-Botiz 2-0

Someșul Oar a învins cu 2-0 revelația începutului de sezon din elită, pe Sportul Botiz.
Fără să ”rupă norii” gazdele au forțat doar cât a fost nevoie iar jucătorii Oarului au lăsat impresia că se menajează pentru nunta din această seară a colegului lor Marius Pop.
Someșul a marcat câte un gol pe repriză, l-a avut pe juniorul Lung, de 15 ani în poartă și pe veteranul de 40 de ani, Kirner , din nou salvator!
Încă din primul minut Godje putea duce Oarul în avantaj, însă l-a luat la ţintă pe portarul Blidar. Iar mai apoi Micaş, şase minute mai târziu şutează din interiorul careului în blocaj. A venit şi primul gol în minutul 14. Veteranul Kirner este servit excelent pe stânga de Gulya şi înscrie pentru 1-0. Oarul a beneficiat şi de o lovitură de pedeapsă, atunci când Gulya a fost faultat în careu de Moldovan. Însă execuţia lui Vădan de la punctul cu var a lovit bara laterală. Acesta avea să fie şi scorul pauzei.
Imediat după revenirea de la cabine gazdele marchează pentru a doua oară prin Maxim. Acesta e lovit în spate de centrarea lui Ţoca, iar Blidar a fost simplu spectator. Kirner şi Silaghi s-au întrecut în ratări pe final iar scorul a rămas 2-0 .
De partea cealaltă, Mircea Donca, vedeta Botizului, fiul antrenorului Nelu Donca a avut puţine mingi utilizabile. Someșul și a făcut bine temele, l-a blocat excelent pe Donca iar Sportul s-a văzut prea puțin în aceste condiții în careul gazdelor.
O victorie care readuce Someşul pe linia de plutire şi Oarul revine în lupta pentru pimele poziţii.
Oar: Lung – Schnellenperger, Potra, Vădan, Ţoca, Micaş, Godje, Gulya, Silaghi, Maxim, Kirner. Rezerve: Dobrai, Ionescu şi Costea.
Botiz: Blidar – Tar, Ţuţuraş, Moldovan, Aranyos, Gerus, Donca, Noţigan, Deac S., Dunca, Srepler. Rezerve: Mic, Kuzman, Deac M., Ciul, Rusu, Kiraly, Bajusz.
Alte rezultate din Elite:
– Viitorul Vetiş – Talna Oraşu Nou 1-6
– Unirea Tăşnad – Ştiinţa Beltiug 3-0
– Cetate Ardud – Recolta Dorolţ 0-1
– Victoria Carei – Crasna Moftinu Mic 1-0
Sursa:satumaresport.ro

Liga a 2-a: Înfrângere pentru Olimpia sub turnul Chindiei! Urmează duelul cu UTA!

De ce i-a fost frică antrenorului Tibi Csik înaintea meciului de la Târgoviște , până la urmă n-a scăpat…
Olimpia a pierdut sub turnul Chindiei , 0-2 din cauza în principal a oboselii acumulate și a unei lipse de prospețime a echipei, oarecum evidentă.
Gazdele au profitat de lacunele noastre și s-au desprins decisiv încă înaintea pauzei.
Cu o formulă de start din care a lipsit vârful de lance, Boștină, Olimpia nu a fost prea periculoasă în careul gazdelor iar de partea celalaltă atacanții Cherchez și Dani Popa s-au arătat a fi din nou decisivi după ce și în urmă cu o săptămână au adus o victorie importantă pentru Chindia, 3-2 pe terenul din Mioveni.
Chindia a făcut un meci foarte bun cu Olimpia și s-a impus meritat în fața echipei care se instalase în fotoliu de lider al seriei B2. Ambii atacanți ai Târgoviștei și-au trecut numele pe lista marcatorilor, ca și în deplasarea de la Mioveni, de acum opt zile (3-2). Servit excelent de Cherchez, Dani Popa a deschis scorul la jumătatea primei reprize, cu un șut la firul ierbii. Chindia a rămas în ofensivă și a presat în continuare careul lui Băican, iar a doua reușită a venit într-un moment psihologic, aproape de finalul primului mitan: Cherchez s-a distrat cu Tătaru (41 ) și a înscris din unghi, în stânga goalkeeper-ului de la Satu Mare. 1.500 de fani au aplaudat generos prestația favoriților, care au obținut maximum de puncte din jocurile cu CS Mioveni și Olimpia, două echipe cu pretenții în seria B2.
În partea a doua, gazdele au redus turația, au permis sătmărenilor să urce des în jumătatea adversă, dar s-au dovedit periculoase pe contraatac. Cherchez (51) sau Anton (72) puteau majora avantajul Chindiei, care a arătat sâmbătă ca o echipă de fruntea Ligii a II-a. Etapa viitoare, Chindia merge la Vâlcea, pe terenul unei formații incomode, care a strâns și ea șase puncte în trei etape.“Batem și acolo”, a anunțat Dani Popa după victoria de azi.
Olimpia va juca etapa următoare acasă, sâmbătă în fața celor de la UTA Arad.
►Chindia: Meilă – Martac, Ispas, B. Matei, C. Dinu – Aug. Voinea, A. Cruceru, C. Anton (cpt.), Crinel Stoica – Cherchez, D. Popa
Rezerve: Gârlea – Neniţă, Bg. Dinu, M. Ene, Pătru, Nisipeanu, Bg. Vasile
Antrenor: Nicu Croitoru
►Olimpia: Băican – Selagea, Villand, Heil, Iuhas (cpt.), D. Muntean, Chivari, Bura, Faur, Tătaru, Takacs
Rezerve: Şuta – Cădar, Al. Boştina, Bîgiu, D. Lukacs, M. Csik, Ciul
Antrenor: Tiberiu Csik
Rezultatele etapei a treia din seria B:
Gaz Metan Mediaş – Şoimii Pâncota 1-1
FC Caransebeş – FCM Baia Mare 1-2
Chindia Târgovişte – FC Olimpia 2-0
FC Bihor – CSM Rm. Vâlcea 0-1
Metalul Reşiţa – FC Braşov 2-3
Unirea Tărlungeni – U Cluj 1-0
UTA Arad – CS Mioveni 2-2
Clasament
1.Baia Mare 3 2 1 0 7-3 7
2.Mediaş 3 2 1 0 5-3 7
3.Olimpia 3 2 0 1 7-3 6
4.Caransebeş 3 2 0 1 5-3 6
-.Târgovişte 3 2 0 1 5-3 6
6.Rm. Vâlcea 3 2 0 1 5-5 6
7.Mioveni 3 1 1 1 6-5 4
8.Braşov 3 1 1 1 4-4 4
-.UTA 3 1 1 1 4-4 4
10.Pâncota 3 1 1 1 5-7 4
11.Tărlungeni 3 1 0 2 4-5 3
12.U Cluj 3 1 0 2 1-2 3
13.FC Bihor 3 0 0 3 1-5 0
14.Reşiţa 3 0 0 3 4-11 0
Etapa următoare (19 septembrie): U. Cluj – Gaz Metan, CS Mioveni – U. Tărlungeni, Olimpia Satu Mare – UTA, CSM Râmnicu Vâlcea – Chindia, FC Brașov – FC Bihor, FC Baia Mare – Metalul Reșița, Șoimii Pîncota – FC Caransebeș.
sursa foto www.dbsport.ro
sursa stire:satumaresport.ro